OPINIE: De ce nu am câştigat la Eurovision

Fiecare ediţie Eurovision este un barometru al situaţiei politice, economice, dar şi culturale la nivel global. An de an ne miră că unii ne votează sau nu ne votează, ne mirăm şi ne scandalizăm. Apoi ne anulăm mental călătoriile planificate pentru anumite ţări, ce să căutam noi acolo, de ce să le îmbunătăţim economia dacă ei nu ne-au dat puncte la Eurovision?
Anul acesta, România a fost reprezentată de Mandinga, cu piesa Zaleilah. Aşteptările au fost mari, pentru că în sondajele dinaintea concursului, reprezentanţii României erau cotaţi foarte bine (în sondajul online Wiwi blogs li se dădea locul 2). Se pare, însă, că rochia decoltată, scurtă şi care poate că dezvăluia un pic prea mult în combinaţie cu picioarele lungi ale solistei, nu a fost suficientă pentru a convinge publicul. Poate ca era nevoie şi de o voce deosebită, de mimici mai expresive, de mişcări energizante în scenă. România a ocupat, astfel, cu greu, locul 12 în concurs.
R. Moldova l-a avut drept reprezentant la Eurovision pe Pasha Parfeni, cu melodia „Lautar”, care a ocupat locul 11 în concurs, o poziţie bunicică pentru basarabeni. Într-o abordare tipică pentru R. Moldova, şi anume un amestec de folclor şi umor, Pasha a cântat nici mai rău nici mai bine decât se aştepta de la el, având până la urmă o prestaţie acceptabilă, din punctul meu de vedere. Dansatoarele cu mişcări caraghioase au adus un plus de prospeţime show-ului şi au atras, la sigur, o mare parte din voturi, iar ţinutele lor au demonstrat bun gust şi artistism. Nu reuşesc însă să percep în întregime conceptul propus de Pasha, care era îmbrăcat nu ca un lăutar ci cam cum îmi imaginez eu că arată vânătorul din povestea cu Scufiţa Roşie.
Deşi îmi place partea de refren cu „This trumpet makes you mine, girl”, în rest, cuvintele nu se leagă foarte bine de ideea de lăutar, de folclor, de R. Moldova. Consider că piesele prezentate de Zdob şi Zdub în ediţiile anterioare ale concursului au fost mai autentice şi au avut mai multă personalitate.
Recunosc, îmi doresc foarte mult o ediţie Eurovision la Bucureşti sau la Chişinău, pentru că, până la urmă, nu sunt aşa departe unul de altul. Însă şanse vom avea abia atunci când renunţăm la ritmuri manelistice, la feţe fără voce şi fără emoţii care au doar picioare lungi şi la show-uri fără un concept clar, bine diferenţiat de celelalte show-uri din concurs.
Prin ce a câştigat suedeza? Prin voce, prin naturaleţe, prin simplitate, prin diferenţiere, şi, de ce nu, prin ciudăţenie, pentru că a îndrăznit să fie ALTFEL.
Autor:  Sanda Cojocar, http://ecouromanesc.info